searchclose menu
FACEM investiții BGK (Bank Gospodarstwa Krajowego )

Destinația finanțărilor

Finanțarea proiectelor investiționale ale ÎMM-urilor, care investesc în echipamente, utilaje, instalații și imobile:

  • care îmbunătățesc eficiența energetică și reduc consumul de energie.
  • care sprijină trecerea de la sursele de energie tradiționale, cum ar fi combustibilii fosili, către sursele de energie regenerabilă și durabilă.
  • care contribuie la construirea de infrastructură rezistentă la schimbările climatice, protejarea ecosistemelor vulnerabile, adaptarea agriculturii și practicilor de gestionare a resurselor de apă.

Beneficiari

Întreprinderea care corespunde următoarelor cerinţe:
a) este înregistrat în Registrul de stat al unităților de drept din Republica Moldova și nu este în proces de insolvabilitate, reorganizare sau lichidare;
b) nu are beneficiari efectivi înregistrați și/sau rezidenți ai jurisdicțiilor care nu implementează standardele internaționale de transparență stabilite conform actelor normative ale autorității de supraveghere, precum și ale Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor;
c) nu are restanțe față de bugetul public național;
d) nu este obiectul Sancțiunilor*;
e) să nu dețină o poziție dominantă pe piață, fapt constatat de autoritatea competentă;
f) cota membrului fondator care nu este întreprindere micro, mică și mijlocie să nu depășească 25%, cu excepția organizațiilor necomerciale;
g) să nu fie înregistrate cazuri în care controlul de stat a evidențiat repetat aceleași încălcări ale legislației;
h) demonstrează Băncii capacitatea financiară pentru implementarea proiectului investițional, dispunând de contribuție proprie (dacă este cazul) atât pentru cheltuielile eligibile cât și pentru cele ne-eligibile (dacă este cazul) și își asumă că va asigura resursele necesare altor cheltuieli necesare pentru implementarea proiectului, inclusiv în contextul aplicării de corecții în cadrul proiectului investițional, contractului de credit și/sau rețineri pentru neîndeplinirea în termen a termenelor stabilite în planul de afaceri, precum și că va implementa mecanismele financiare necesare pentru a acoperi costurile de funcționare și întreținere aferente investițiilor finanțate, în vederea asigurării sustenabilității financiare a acestora;
i) pentru imobilul asociat activităților proiectului investițional, acolo unde este cazul, deține sau, după caz, urmează să dețină, dreptul de proprietate sau alte drepturi reale principale asupra bunurilor imobile care fac obiectul cererii de finanțare, drepturi necesare pentru obținerea autorizației de construire pentru construcții definitive/provizorii, după caz, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Componenta de grant

Solicitanții și Beneficiarii produsului de finanțare beneficiază de grant sub formă de asistență tehnică după cum urmează:

(1) Consultanță directă/ de grup pentru alfabetizarea financiară și formarea competentelor în domeniul antreprenorial pentru IMM-uri - 10 training-uri tematice.

(2) Consultanță individuală în pregătirea documentației de credit (business vouchere pentru servicii de elaborare a planurilor de afaceri si asistenta in pregătirea dosarului) pentru 200 - 250 IMM solicitanții produsului de finanțare, în valoare de 500 - 1000 EUR, în funcție de complexitatea proiectului investițional.

(3) Organizarea vizitelor de studiu în Polonia pentru 20 de IMM, inclusiv:

a) pentru primii 10 beneficiari ai produsului de finanțare;

b) pentru 10 beneficiari care au implementat proiectul investițional și au atins cele mai bune rezultate ce țin de obiectivele produsului de finanțare.

Cheltuieli eligibile

(1) Resursele Produsului de finanțare pot fi utilizate pentru achitarea contravalorii, în țară și străinătate, a bunurilor și serviciilor care corespund destinației finanțărilor proiectelor investiționale ale ÎMM-urilor conform pct. 4 din prezentul Produs.

(2) Pentru finanțarea proiectelor investiționale ce țin de eficiența energetică și tranziția energetică pot fi finanțate cheltuielile legate de procurarea și instalarea echipamentelor și/sau renovarea/reabilitarea clădirilor (construcțiilor) pentru efectuarea modernizărilor care includ:
a) pompe de căldură (toate tipurile);
b) cazane de gaz natural cu condensare de înaltă eficiență;
c) echipamente tehnologice aferente producției de bunuri și siseficiente din punct de vedere tehnologic;
d) unități de cogenerare și tri-generare la scară mică;
e) colectoare solare pentru apă caldă (producție de apă caldă menajeră);
f) motoare electrice echipate cu convertizor de frecvență;
g) unități de tratare a aerului cu recuperare de căldură;
h) panourile fotovoltaice/solare, invertoare, structura metalica aferenta stației/parcului fotovoltaic;
i) sisteme de stocare a energiei;
j) echipamente care produc energie geotermala: colectoarele solare pentru agentul termic și încălzire geotermală;
k) tehnologii de control al consumului de energie;
l) izolarea termică a clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor cu modele mai eficiente energetic;
m) modernizarea sistemelor de ventilație și aer condiționat;
n) alte echipamente care contribuie la reducerea consumului de energie electrică;

i. servicii aferente implementării proiectelor investiționale finanțate conform prevederilor din subpunctele a) - m) cum ar fi: servicii de consultanță și ingineria necesară pentru planificarea, proiectarea și implementarea proiectelor de eficiență energetică și tranziție energetică;
i. servicii de formare și instruire pentru personalul implicat în implementarea și utilizarea noilor tehnologii și practici energetice, inclusiv instruirea pentru utilizarea eficientă a echipamentelor noi;
ii. servicii pentru monitorizarea performanței sistemelor și echipamentelor instalate, evaluarea economiilor de energie realizate și raportarea acestora;

(3) Pentru proiectele investiționale care au ca scop adaptarea la schimbările climatice pot fi finanțate cheltuielile legate de:
a. construcția/modernizarea digurilor;
b. construcția/modernizarea captărilor din surse de apă în vederea potabilizării;
c. construcția/reabilitarea stațiilor de tratare a apei potabile;
d. reabilitarea/construcția de rezervoare și stații de pompare/repompare apa;
e. extinderea/reabilitarea aducțiunilor, rețelelor de distribuție si a facilitaților de colectare/pompare a apei uzate menajere, inclusiv construcții/facilități conexe;
f. construcția/reabilitarea stațiilor de epurare a apelor uzate;
g. construcția/reabilitarea colectoarelor de apă uzată;
h. construcția/reabilitarea facilităților de epurare a nămolurilor;
i. construirea unor instalații adecvate de tratare/eliminare a nămolului rezultat din stațiile de epurare;
j. echipamente de contorizare;
k. echipamente de laborator;
l. echipamente de detectare a pierderilor, înființare/extindere teme de sectorizare rețele de distribuție;
m. înființare/extindere sisteme de telegestiune;
n. echipamente întreținere rețea canalizare;
o. alte măsuri pentru scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră.
(4) Pentru implementarea proiectelor investiționale conform cerințelor din capitolul ”Destinația finanțărilor” pot fi finanțate complementar și cheltuielile pentru:
a. procurarea, construcția și/sau reconstrucția/reparația imobilelor/ spațiilor, inclusiv auxiliare, cu terenurile aferente (în condițiile stipulate în p. (1) lit. d) din capitolul ”Cheltuieli neeligibile spre finanțare”), pentru activități legate de implementarea proiectului investițional;
b. procurarea materiei prime și/sau a materialelor necesare procesului de producere/prestare a serviciilor a căror valoare nu va depăși 30% din valoarea creditului investițional solicitat pentru implementarea proiectului investițional.

(5) Cheltuielile menționate la alin. (4) din prezentul capitol pot fi finanțate doar din resursele FACEM în MDL.

Cheltuieli neeligibile spre finanțare

(1) Resursele Produsului de finanțare nu pot fi utilizate pentru următoarele categorii de cheltuieli/costuri:
a) costurile/cheltuielile de bunuri și servicii ori cota-parte a acestora acoperite de alte programe/proiecte de asistență și/ sau subvenții de stat, inclusiv contribuția proprie;
b) impozite și taxe, inclusiv TVA;
c) recreditarea și finanțarea costurilor de leasing, credit, inclusiv dobânzile și comisioanele aferente;
d) achiziționarea de terenuri - valoarea cărora depășește 50% din valoarea creditului investițional;
e) costuri de arendă sau locațiune a spațiilor/oficiilor/terenurilor;
f) cheltuieli administrative care nu se regăsesc în cheltuielile eligibile pentru finanțare;
g) procurarea mijloacelor de transport;
h) pentru proiecte care au ca rezultat limitarea drepturilor și libertății individuale ale oamenilor sau încălcarea drepturilor omului;
i) pentru proiecte inacceptabile din punct de vedere climatic și de mediu,
j) pentru activități interzise de legislația națională sau acordurile internaționale ratificate de Uniunea Europeană;
k) pentru proiecte controversate din punct de vedere etic sau moral:
- clonarea reproductivă animală și umană;
- activități care implică animale vii în scopuri științifice și experimentale, inclusiv editarea genelor și creșterea acestor animale;
- comerțul sexual și infrastructura, serviciile și mass-media conexe;
- proiecte care au ca scop producerea, fabricarea, prelucrarea sau distribuirea tutunului;
- jocuri de noroc și echipamente aferente, hoteluri cu cazinouri interne;
- proiecte cu scop politic sau religios.
(2) Până la debursarea mijloacelor financiare de la ODA, în scopul eficientizării procesului de finanțare a proiectelor investiționale ale solicitanților de finanțări, se admite debursarea mijloacelor financiare din contul resurselor proprii ale Băncii, cu aplicarea ratei dobânzii conform politicii Băncii, dacă acest fapt este stipulat în contractul semnat de solicitant cu Bancă.

Valuta

  • MDL
  • EUR

Nota: un proiect investițional al Beneficiarului poate fi finanțat în MDL și/sau în EUR.

Eliberarea Creditului

Suma integrală sau în tranșe

Suma minimă / maximă

Suma minimă – echivalentul în MDL a sumei de 5 000 (cinci mii) EUR, la data aprobării finanțării de către ODA, la rata de schimb oficială stabilită de BNM.
Suma maximă: echivalentul în MDL a sumei de 375 000 (trei sute șaptezeci și cinci mii) EUR, la data aprobării finanțării de către ODA, la rata de schimb oficială stabilită de BNM, din care:
i) până la 250 000 EUR – din resurse BGK;
ii) până la 2 500 000 lei – din resurse FACEM.

Termene MAXIME

Anul valorificării produsului de finanțare

Termen maxim finanțare

Termenul-limită de rambursare a finanțării

2025

5 ani + n luni

28.02.2031

2026

4 ani + n luni

28.02.2031

Perioada de grație pentru rambursarea sumei principale a finanțării: se stabilește în mod individual, dar nu poate depăși 12 luni de la data contractului de credit.

Rata dobânzii

În MDL – rata dpobânzii este combinată (fixă și flotantă) – 5,5% anual;
În EUR – rata este fixă – 4,5% anual.

Телефон не подтвержден